Corona a anunțat primul transfer pentru sezonul următor. Aurelia Brădeanu, 50% șanse să rămână la formația brașoveană

Redactor:
Marius Hutu
Corona a anunțat primul transfer pentru sezonul următor. Aurelia Brădeanu, 50% șanse să rămână la formația brașoveană
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corona Brașov a organizat marți o conferință de presă în care a prezentat ultimele noutăți: cinci jucătoare și-au prelungit contractele, Ana Maria Apipie este primul transfer, iar Aurelia Brădeanu are 50% șanse să continue la formația brașoveană. De asemenea, s-a anunțat faptul că vor fi promovate șase handbaliste de la echipa de junioare II, care va juca de mâine la turneul final de la Sf. Gheorghe, în frunte cu Sorina Târcă și Ana Berbece, copiii foștilor mari handbaliști Mariana Târcă, respectiv Dumitru Berbece.

Corona Brașov a avut nu mai puțin de șapte jucătoare aflate la final de contract, astfel că principala preocupare a conducătorilor îbn această perioadă a fost să le prelungească angajamentele. Cinci dintre ele au fost de acord să semneze contracte pe încă două sezoane: Chiper, Tudor, Briscan, Hotea și Apetrei, handbaliste care fac parte din echipa națională sau au cochetat cu prima reprezentativă în ultimul an (mai puțin Briscan). Formația pregătită de Bogdan Burcea și Dumitru Berbece se va despărți de Oana Cârstea, în timp ce negocierile cu vedeta echipei, Aurelia Brădeanu, încă nu s-au finalizat.

„Cu Aurelia Brădeanu nu am ajuns la o înțelegere, urmând să continuăm tratativele după «dubla» naționalei României cu Serbia din barajul Campionatului Mondial. Noi ne dorim ca Brădeanu să rămână la Brașov, șansele cred că sunt de 50%”, a declarat Sorin Chifu, președintele echipei Corona, conform mytex.ro.

Pe lângă prelungirea contractelor amintite, Corona Brașov a anunțat și primul transfer, cel al coordonatorului de joc de la SCM Craiova, Ana Maria Apipie, care a fost la rândul ei la câteva acțiuni ale echipei naționale în mandatul lui Gheorghe Tadici. Formația de la poalele Tâmpei mai vizează în această perioadă achiziționarea a încă două jucătoare.

Oficialul brașovean a anunțat, totodată, promovarea a șase handbaliste din propria pepinieră, componente ale formației de junioare II, care va juca în această săptămână pentru titlu la Sf. Gheorghe: Crețu, Bucur, Târcă, Berbece, Hosu (jucătoare care a apucat deja să debuteze în Liga Națională) și Tăbăcaru. Toate aceste jucătoare sunt și componente ale naționale de junioare U17, care va partucipa în vară la Campionatul European din Macedonia.

„Sunt puține cluburi care să dispună de generații care pot da echipei mari atâtea jucătoare. Suntem privilegiați din acest punct de vedere. Sunt un antrenor care încurajează tineretul. Cristina Neagu a debutat cu mine la 17 ani în Liga Națională și în cupele europene. Anita Görbicz, la 16 ani juca în Liga Campionilor, sunt sigură că și noi dispunem de jucătoare capabile să facă pasul spre echipa de senioare. Daria Bucur va ajunge un inter dreapta de mare calitate. Are multe dintre trăsăturile Katarinei Bulatovic. Sper să ajungă să aibă și valoarea ei. Ana Berbece vine dintr-o familie de sportivi și are calități. În ceea ce o privește pe Sorina Târcă, mi-am dorit să facă handbal. Am vrut să fie stângace, dar nu a fost să fie. Oricum și ea este o jucătoare cu un viitor frumos. Pe lângă cele șase, mai sunt fete gata să facă acest salt. Ana Lopătaru este un exemplu, este un copil care are calități și care poate juca pe trei posturi. Acesta este handbalul modern, o handbalistă trebuie să fie capabilă să acopere mai multe posturi. Tot ce contează este ca aceste fete să fie sănătoase și să avem răbdare”, a declarat, conform sursei citate, Mariana Târcă, prezentă la conferința de presă.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×